What's the Answear?

Am văzut foarte multa reclamă referitoare la magazinul online de fashion Answear, cred că asta s-a întâmplat atunci când s-a lansat. Mi-a stârnit curiozitatea dar din diverse motive am tot amânat momentul să intru pe site și să văd despre ce este vorba. În viziunea mea am trăit cu impresia că este un site gen Fashion Days care trebuie să îți faci cont pentru a putea vedea produsele și recunosc că din acest motiv nu am fost prea entuziasmată. În plus sunt o persoană ceva mai reticentă și aștept să văd diverse păreri și opinii și abia după asta să mă încumet să plasez și eu o comandă.


Când am intrat pe site am fost întâmpinată de un banner care mă anunța că voi primi 50 lei bonus dacă îmi fac cont pe site. Banii aceștia se pot folosi în momentul în care plasezi prima comandă. Sună bine și încurajator așa că am continuat să mă uit pe site în căutarea diverselor chilipiruri sau în căutarea unor produse care să mă reprezinte.

Pe site găsiți o mare diversitate de branduri și mă bucur să văd că aici se găsesc produse fossil, ecco, lacoste, timberland, desigual, hugo boss, etc. Sunt extrem de multe și dacă purtați o anumită marcă sa sunteți fidele vreuneia intrați pe site să verificați. Mi-a plăcut să văd că pe site se găsesc atât haine de bărbați, cât și de copii și în felul ăsta toată lumea este mulțumită.

Comentarii

  1. am auzit de magazinul acesta online dar nu am comandat nimic pana acum, desi am citit pareri bune

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu