Cum putem slabi in cuplu

În ultimul timp toată lumea este din ce în ce mai atentă la ceea ce mănâncă și este din ce în ce mai preocupată de sport. Mișcarea face bine și dacă ai posibilitatea să mergi pe jos este excelent. 30 de minute de mers pe jos consumă în jur de 100 de calorii iar o sticlă de 250 ml cola are 105 calorii :)

Problema este că timpul nu ne permite să facem tot ce ne-am dori și după o zi lungă la birou ajungi acasă obosită și dacă stai 20 de minute întinsă parcă nu-ți mai vine să ieși din casă. La sală nu îmi place să merg și totuși trebuie să fac puțină mișcare.

Soluția salvatoare

Pentru că această problemă o am de foarte mult, am mai încercat și alte soluții salvatoare. În trecut mi-am cumpărat o bicicletă fitness pentru că am tot citit că este bună și că ajută la slăbit. Poate că te ajută dacă stai și pedalezi toată ziua. M-am străduit un pic dar am abandonat rapid pentru că rezultatele vizibile întârziau să apară. Următoarea etapă a fost să o folosesc pe post de cuier și apoi am dat-o pentru că ocupa mult prea mult loc în casă.
Am căutat o soluție atât pentru mine cât și pentru iubitul meu care are puțin peste 100 de kilograme. În felul ăsta am putea slăbi în cuplu. Soluția salvatoare se pare că este banda de alergat. M-am mai uitat prin magazine după benzi de alegat doar că sunt cam rare cele care sunt destinate persoanelor ceva mai solide. M-am documentat temeinic înainte ca să îmi dau seama că am nevoie de o bandă de alergat ca să slăbesc. 

O prietenă și-a cumpărat o astfel de bandă și m-am bucurat să o folosesc și eu. Poți merge pe ea, poți alerga, o poți folosi drept plan înclinat și în concluzie caloriile scad văzând cu ochii. Aveți și un afișaj care vă dă câteva informații referitoare la calorii consumate, timp de folosire, etc.

De ce prefer să fac o alegere online!!!

O astfel de bandă nu este tocmai ușoară și din acest motiv intenționez să mi-o comand online pentru că mi-aș dori să o primesc la ușă. Acestea fiind spuse, să lăsăm în urmă kilogramele!!!

Comentarii

  1. Da, mi-as dori si eu o astfel de banda acasa, de mult timp tanjesc dupa asa ceva dar ma cam depaseste financiar.

    RăspundețiȘtergere
  2. online gasesti si mai usor ofertele mai bune la benzi de alergat. In cuplu se poate slabi chiar si altfel :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu